Cum pregatim documentele pentru dosarul de cadastru depus in format electronic

Odata cu venirea pandemiei, digitalizarea relatiei cu majoritatea institutiilor de stat a devenit necesara.

Astfel ca din anul 2021, si in cadrul ANCPI s-au implementat proceduri de depunere online a documentatiilor cadastrale.

Asta inseamna ca, in locul documentelor originale sau copiilor legalizate care se depuneau in format fizic la oficiile de cadastru, acum se intocmesc dosarele in format electronic, iar acestea contin documentele scanate si semnate digital de catre persoana autorizata

Iar cum digitalizarea poate ridica provocari persoanelor mai putin familiarizate cu tehnologia, prezentam in articolul de fata cum trebuiesc scanate corect documentele pentru dosarul de cadastru.

Ideal ar fi ca toate documentele sa fie scanate cu un scaner la o rezolutie medie, dar cum un scaner clasic nu este la indemana tuturor, mai exista si variante alternative, precum aplicatile de scanat documente disponibile pe smartphone-uri.

In prezent, majoritatea persoanelor detine un smartphone, iar acesta nu trebuie sa aiba niste specificatii high end pentru a va putea scana documentele cu el. Daca telefonul dvs nu are deja o astfel de aplicatie preinstalata, atunci puteti descarca din magazinul de aplicatii o multitudine de aplicatii gratuite de tipul “cam scaner”.

Atentie! Documentele ORIGINALE, ci nu copiile xerox, trebuiesc scanate COLOR, si salvate in format PDF!

Sunt cateva aspecte de care trebuie sa tineti cont pentru a obtine un document scanat de calitate buna:

1. Lumina este foarte importanta, cu cat mai multa, cu atat mai bine! Dar este important sa cada in mod uniform pe foaia pe care urmeaza sa o scanati si sa nu fie colorata.

2. Umbrele nu trebuie sa apara deloc pe foaia de hartie. Fie ca este vorba de umbra telefonului, fie de umbra altor obiecte, este necesar sa gasiti o pozitie in care sa nu fie proiectata o umbra pe foaia de hartie.

3. Inclinarea imaginii este un alt aspect care poate face ca documentul sa nu fie de calitatea dorita. Este necesar sa tineti telefonul aproape paralel cu foaia de hartie cand scanati cu telefonul. Imaginati-va ca ulterior va trebui sa imprimati acea imagine, ea trebuie sa arate aproape identic cu foaia originala.

4. Fundalul pe care asezati foaia este de preferat sa fie de o culoare care sa contrasteze cu albul. In felul acesta aplicatia va detecta cu usurinta intreaga pagina, pentru a nu prinde in scanare si parti din jurul foii sau, din contra,  pentru a lipsi parti din ea.

5. Claritatea imaginii depinde de stabilitatea telefonului in timpul scanarii.  O imagine “miscata” sau incetosata nu va fi lizibila.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.